Patronatul IT ''

π

''

Alianța IT pentru companii mici și mijlocii din România

Ce este Patronatul IT&C ''π''

Funcționăm sub incidența legii 367/2022, cunoscută popular ca Legea Dialogului Social. În această lege este prevăzut că un patronat este o asociere liberă a unor angajatori dintr-o anumită ramură economică și că acesta este independent față de autoritățile publice, sindicate și partidele politice.

În concluzie, suntem patronatul care servește interesele IMM-urilor din România, care activează în sectorul economic IT&C.

Ce facem pentru membrii nostri?

Activitatea Patronatului IT&C “π” este concentrată pe creșterea cifrei de afaceri a membrilor patronatului și pe dialogul social cu instituțiile statului.

1.    Creșterea cifrei de afaceri a membrilor patronatului

            a.  Organizăm misiuni economice prin care să așezăm la aceeași masă membrii patronatului cu potențiali parteneri din alte țări.

            b. Accesarea de fonduri nerambursabile sprijină membrii patronatului prin faptul că generează cifră de afaceri, atunci când aceștia sunt parte din implementare, sau prin faptul că oferă la costuri mici, poate chiar gratuit, servicii sau produse de care avem nevoie.

2.    Dialog social cu instituțiile statului

Suntem membrii în confederația patronală IMM România (www.immromania.eu ). IMM România are reprezentativitate la nivel național, ceea ce înseamnă că membrii acestuia fac parte din comisiile de dialog social înființate pe lângă diferite instituții ale statului, începând cu Guvernul și Parlamentul României, până la consilii județene și prefecturi.

Pentru ca propunerile pe care le ducem în atenția acestor instituții, să fie luate în calcul este necesar să fie cât mai multe companii membre în patronat.

Consiliul Director

Radu PAUL

Președinte

Ștefan UNGUREANU

Prim-Vicepreședinte

Mihai HOMOROZEANU

Vicepreședinte

Ștefan Rogojinaru

Vicepreședinte

Toate drepturile rezervate @ Patronatul IT ''π''